Ne obisnuiseram ca sedinta de Guvern sa fie miercurea. Exista probabil in fiecare companie o zi de sedinta, buget de marketing, de vanzari, de strategie, de sumar etc. Succint, sunt sedinte in care se analizeaza performantele si se decid masurile de viitor.
Ei bine, asa ceva nu exista la Guvern. Guvernul are doar sedinta sa saptamanala, care, atentie, analizeaza destul de rar performantele anterioare. Obiectul muncii ministrilor reuniti la Palatul Victoria este mapa de sedinta de Guvern, adica toate actele (hotarari, ordonante si ordonante de urgenta, proiecte de lege) care, odata aprobate si publicate in Monitorul Oficial, ne amarasc viata noua, oamenilor de rand. (Mai rar, cand presa fierbe din cauza vreunei situatii de criza, pe ordinea de zi a sedintei Guvernului se mai strecoara o informare, un raport, o analiza. Este un excelent prilej pentru seful Executivului, indiferent cine este acesta, sa anunte pompos s-a analizat, s-a discutat, si se vor lua niste masuri. Atat, si subiectul se ingroapa. Ce, voi ati vazut urmari dupa rapoartele si informarile privind combaterea secetei, situatia din minerit sau dezastrul din Delta Dunarii? Sa fim seriosi…)
Nu acesta este insa subiectul. Ci unul mult mai pamantean si poate, pentru majoritate, superficial. Si anume ziua de desfasurare a sedintei de Guvern. Ce importanta are ea si de ce ne ocupam de subiect?
In primul rand, o scurta incursiune in istoria recenta, sa spunem ultimele trei guvernari. Sedintele Cabinetului Isarescu erau joia. Nastase, in cei patru ani cat a fost premier, a mentinut acest obicei. A venit Guvernul Tariceanu si, dupa o scurta perioada, a mutat sedintele miercurea. S-a explicat atunci ca in acest fel, tu, ministru extrem de ocupat, ai doua zile inca proaspat in minte ce s-a discutat in sedinta. Adica nu doar una si aceea vinerea. Si poate te misti…
Guvernarea Boc, dupa semnele de pana acum, a decis ca este nevoie de o schimbare. Si a mutat sedinta de Guvern vinerea. De principiu la ora 12.00, adica fix acea ora in care fiecare dintre noi, indiferent cat de constiincios este, incepe sa se gandeasca cu drag cum o sa zaca in curand in coada imensa de masini care merge la munte, sau cat o sa danseze in club cu prietenii sau cum o sa doarma pana la 11 in ziu urmatoare…Hai sa zicem ca acest aspect este putin important…
Sunt insa trei elemente pe care as vrea sa le subliniez.
In anumite institutii publice, vinerea, oficial sau nu, este zi scurta. Daca nu ma credeti, incercati voi sa gasiti pe cineva la ora 2, vinerea, la Ministerul de Externe. Sau la Economie. Sau la Munca. Nu merg mai departe, ca agentiile mai mici probabil nici nu lucreaza vinerea. Iar program de lucru cu publicul vinerea nu exista. Ce, daca este ziua in care poti cel mai usor sa obtii o invoire sa te duci sa iti platesti vreo taxa. Cei care lucreaza la stat nu au dreptul la w-e prelungit? Concluzia, saracii ministrii, ca ei trebuie sa se duca la govern vinerea si sa munceasca pe branci.
Dupa vineri, vin…sambata si duminica. Zile in care lumea nu lucreaza. Si de exemplu, printre cei care nu lucreaza, asa cum observa un prieten, se numara si Monitorul oficial, adica exact institutia care ar trebui sa “oficializeze” masurile pe care onor Guvernul le-a adoptat in sedinta de vineri. Ca daca in Monitor nu e, nimic nu e. Pai, sa astepte pana luni. Ca nu in fiecare zi il numeste oprea pe ardelean la DGIPI ca sa tii toti oamenii de la Monitorul pana la 12 noaptea, sa astepti decretul, nu? Ce daca e un act important pentru tara?
Daca totusi ai aprobat, tu, Guvern, ceva ce nu vrei sa afle presa, vinerea este ziua ideala. Daca ai aprobat ceva care nu place publicului larg, si sambata si duminica te injura toata presa, poti astepta peste w-e, fata sa dai vreo pozitie oficiala, doar e w-e, iar luni poti iesi fie cu o explicatie pritocita doua zile, fie cu o alta varianta, fie poti anula de tot respective decizie. Daca, din contra, ai aprobat ceva si vrei sa moara asa singur, il bagi in Monitor vineri seara. Si speri ca pana luni o sa apara alt scandal, alta perdea de fum, sa iei ochii la “bobor” …
Nu stiu, ca nu s-a anuntat, de ce a mutat Guvernul ziua de sedinta. Or fi discutat cu Mama Omida? Si o fi sters Elena Udrea globul de praf si a vazut ca vinerea e mai buna pentru karma? O fi o noua tactica de eficientizare a activitatii in administratia publica? Sau le-a spus psihologul ca cele mai bune decizii sunt luate in conditii de stres maxim, dupa o saptamana in care, chiar daca ai muncit, chiar daca nu, esti oricum cu nervii la pamant din cauza traficului din Bucuresti? Sau doar asa, ca sa nu fie ca pe vremea Motocicleanului?
Nu stiu. Insa oricare ar fi motivele, imi doresc ca aceasta guvernare sa nu fie asa cum e sedinta de Guvern. Adica de W-E.
de Ala Ghola
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu