miercuri, 2 decembrie 2009

Maria Basescu a vorbit (in scris)

Mare veste mare astazi: Maria Basescu intra in scena pentru a-si apara sotul contra acuzatiilor lui Dinescu si pentru a ne spune ca filmul cu lovitura aplicata de Basescu acelui copil este fals.
Nimic mai onorabil decat o sotie care isi apara constiincioasa sotul in ultimele 3 zile de campanie electorala, am putea spune. O femeie care nu s-a bagat niciodata in politica ajunge la apogeul disperarii si se simta datoare sa intervina, face sacrificiul suprem de a vorbi in presa.
Ei bine, am fi crezut ca doamna Basescu ca nu este decat o femeie onorabila care isi sustine familia (care include un presedinte cu tendinte autoritare, o fiica ajunsa europarlamentar pe cai oculte si o alta fiica ajunsa mare notar si mare proprietareasa de apartament penthouse dobandit numai prin munca cinstita nu) daca ar fi avut decenta sa se adreseze, macar o data in viata ei de prima doamna, poporului roman. Dar nu, nici de data aceasta nu am auzit nici macar doua fraze din gura Mariei Basescu.
Si in timp ce toata lumea o banuieste de foarte mult bun simt pe Maria Basescu pentru ca tace, eu personal cred ca Maria Basescu tare pentru singurul motiv ca nu are nimic de spus. Ca prima doamna a Romaniei, Maria Basescu s-a distins prin absenta totala de pe scena publica romaneasca. Nu este nici macar sustinatoarea vreunei fundatii de caritate, nu a vorbit in public nici macar pentru sensibilizarea opiniei publice in legatura cu vreo tema sociala majora. Nimic. A aparut in poze si a stat alaturi de Basescu in baile de multime. Atat. Este prea putin pentru o prima doamna a unui stat european care da din coate pe scena politica din UE. Este prea putin pentru aceasta tara, care merita mai mult de la prima sa doamna.
De aceea, demersul de astazi al Mariei Basescu nu ne face decat sa zambim cu dispret, si sa banuim inca o data ca prima doamna este o femeie slaba, o marioneta draguta, care zambeste frumos pentru poze, incapabila sa rosteasca macar niste vorbe dictate de altii. De aceea le transmite in scris.

(imagine definitorie pentru Maria Basescu la summit-ul NATO: incadrata de 2 mari sefi de stat este total crispata si nu isi poate indeplini rolul de gazda datoare cu un minim small talk nici macar cu ajutorul celor 2 translatori din spate. ea face ceea ce stie mai bine. tace!)

marți, 1 decembrie 2009

Nu are niciun rost sa te agiti in strada nici pentru Geoana, nici pentru Basescu

Ultima saptamana de campanie electorala. Si tot ce imi vine in minte este urmatorul lucru:
- Cat de amator poti fi sa iti organizezi unul dintre ultimele mitinguri electorale intr-un oras care iti este net defavorabil? Este intrebarea care se pune vazand huiduielile de la mitingul Geoana+Antonescu+Ciuhandru de la Timisoara, unde se banuieste ca PD-L-ul a organizat o contramanifestatie pentru a puncta inca o data ca PSD este un partid comunist. Dincolo de esenta acestei dispute ideologice - nu are rost sa vorbim cine a fost si cine a ramas comunist, ca pana la urma conteaza ce se semneaza la Palatul Victoria saptamana de saptamana, si unde se duc banii, nu daca cineva e sau nu comunist - ramane insa greseala de strategie electorala a PSD. In momentul in care candidatul tau e pe val si sondajele il sau deasupra competitorului sau, ca o minima regula, il trimiti intr-un fief recunoscut, pe care il controlezi, ca telespectatorul sa ramana cu impresia ca omul e dorit. Nu il trimiti la Timisoara, oras recunoscut ca ne-PSD si ne-PNL, si ridici mingea la fileu pentru PDL ca sa sublinieze ca Geoana nu e dorit chiar peste tot.
Una peste alta, e jenant ca in ultima saptamana de campanie electorala se vorbeste despre filmuletul cu agresarea unui copil, huiduieli la Timisoara si alte lulele din astea. Avem doi candidati care reprezinta 2 mafii: mafia personala a lui Basescu si mafia PSD care impinge in fata un candidat curatel - Mircea Geoana. Oricum ar fi, oamenii astia vor functia de presedinte pentru ca din aceasta pozitie pot controla resurse informationale si materiale. punct.
Problema se pune astfel: vrem mafia PSD a baronilor locali sau mafia familiei Basescu? Eu personal optez pentru divizarea puterii in mai multe sfere, ca daca se cearta mai multi pe resurse atunci o sa fie mai cu perdea, decat daca am vorbi doar de afaceri de familie.
simplu si trist.
Nu inteleg insa ce cauta oamenii aia in strada sa se huiduie si sa se bata pentru un candidat sau altul. Haideti oameni buni, ca sincer nu are rost!

joi, 26 noiembrie 2009

If we Crin-ed, should we Geoana?!

Cei 3 cei mai bine plasati candidati la presedintia Romaniei, anul acesta, sunt o dezamagire totala.
- Crin Antonescu a avut o campanie stearsa, fara idei, fara propuneri, fara un program bine conturat. S-a limitat sa declame anti-Basescu, cu o topica iritanta si pe un ton apocaliptic. Nu ne-a vorbit nicio clipa de masuri liberale, de constructia liberala a statului, nu a adus nimic nou, nicio tema de campanie care sa te determine sa spui - "dom'le, mare om politic"! Ba mai mult, la dezbaterea celor trei candidati dinaintea primului tur, a avut o prestatie calificata de apropiati drept plina de verva, dar mie mi s-a parut doar un tragic-comic jenant.
Totusi multi intelectuali, multi tineri l-au votat. Probabil pe pricipiul: dintre rosu si portocaliu hai sa votam galben, ca astia cand au fost la putere au inteles ca avem nevoie de economie in tara asta, si ce-ar fi sa mai incurajam si noi agentii economici!
- Mircea Geoana a avut o campanie 10 in 1. Peste tot unde se ducea predica pe limba celor prezenti, iar rezultatul final a fost un amalgam consistent de promisiuni, care puse cap la cap ar fi echivalat unui program politic de sute de pagini. Or hai sa fim seriosi, ca presedintele nu are nici pregrogative executive, si nici timpul necesar ca in 5 ani sa puna la punct toate sectoarele economice si sa aduca la liman toate categoriile sociale. Totusi, Geoana e de departe cel mai bun candidat pentru postul de presedinte al tarii. A fost ambasador, el si sotia dau bine in poza alaturi de politicieni internationali, si cu siguranta ar juca foarte bine acest rol. Dar ce ne facem ca, odata cu Geoana, ar veni la putere toata armata de termite rosii care trebuie sa recupereze cinci ani de opozitie.
- Traian Basescu a avut de departe cea mai buna campanie, din punctul de vedere al tehnicii electorale. In primul rand este singurul care a avut o tema de campanie - referendumul contra parlamentarilor. Bineinteles, aceasta tema este cea mai nociva posibila: desfiintarea parlamentului, unul dintre cei 3 stalpi ai democratiei. Totusi, si la nivelul marketingului electoral Basescu a gresit fatal: a organizat mitinguri cu 40.000 de oameni adusi cu forta, sau platiti sa fie acolo. Or in conditiile in care presa a vanat lucrurile astea, Basescu a reusit doar sa starneasca amintirea defilarilor de 23 august, iar marea portocalie in care se scufunda ne-a amintit de porumbelul pacii creat de mii de persoane pe stadionul 23 august. In rest, Basescu a avut putine mesaje, pe care le-a repetat des, si care cu siguranta au ajuns la electoratul sau. Basescu este insa pe un trend descendent, si ca orice om care se agata de putere, e disperat, si se vede.
In turul doi avem deci de ales intre un rege in declin, care nu vrea sa renunte la coroana, si un tanar protejat la curte, imbracat bine, dar in umbra caruia ar fi mai bine sa nu vedem. De asta a fost mai usor sa votam un baronet cu guler galben, care macar avea o agenda mai digerabila. So, what should we do?

duminică, 18 octombrie 2009

Scenarii prezidentialo-guvernamentalo-parlamentare

Eu cred ca se va intampla asa:
- premierul actor Lucian Coritoru, care mimeaza de zor zilele acestea in fata presei ca lucreaza la un program de guvernare si isi construieste un cabinet, va merge pe 25 octombrie - cand se implinesc 10 zile de la nominalizarea sa - la Cotroceni si va spune ca fortele raului din partidele politice romanesti nu au avut decenta sa se intalneasca cu el, si este deci in imposibilitatea de a forma un nou cabinet. Astfel, isi va fi indeplinit misiunea incredintata de controcistul Basescu de a trage de timp 10 zile.
- Basescu va iesi in prime-time sa ne explice din nou ca nu sunt bani de salarii si pensii, ca n-o sa avem comisar european pentru agricultura si alte temeri din astea ieftine + clasa politica este inconstienta sa nu-l vrea pe perfectul Croitor care numai si numai el se poate intelege cu FMI-ul si scoate banii de la ei. Aiurea! FMI-ul nu vine ca nu vrea Base sa fie Guvern deocamdata. Tot el, Base, va nominaliza un nou premier, un om politic de la partidul cu cele mai multe mandate - of course PDL - probabil pe Blaga, mana de fier, buldogul, etc. Nimeni altul decat un urat plin de frustrari care se crede mare om politic, si mare conducator la MAI.
- Iar 10 zile de negocieri, de texte pline de mesaje manipulatoare referitoare la criza, si cum o sa murim noi de foame.
- Guvernul PDL-ist va fi respins de Parlament. Iar discursuri apoteotice, iar cei 322 care sfideaza tara, adica pe Basescu, etc,etc,etc. Nu avem bani de pensii si salarii, Parlamentarii au pensii nesimtite si vor sa si le mentina. bla bla bla.
- siiiiiiiiiiiii, cred eu, intrucat deja vom fi la mijlocul camapaniei electorale, Basescu VA CEDA! Intr-un exces de bunatate, de sacrificiu pentru tarisoara, va zice: da, partidele politice, dusmanii de clasa nu au vrut un guvern condus de un specialist in atras banii cu magnetul de la FMI, nu au vrut un guvern politic condus de cel mai exceptional partid portocalist, ei bine eu nu pot sa compromit tara. Am semnale externe extrem de negative, bla-bla-bla, nu vreau ca Romania sa se intoarca in lumea a 3a, etc. Il accept pe Iohannis. spalati-va cu el pe cap. sa vedem ce stie sa faca.
- aplauze, sperante de mariri in sondaje si in optiunea de vot.
Si in timpul acesta, troneaza peste toti si toate Guvernul ingradit Boc II, cu un Boc care va latra pe toate posturile, si la toate orele despr PENSIIIIIIIIIIIIII! despre parlamentarii nesimtiti, despre masurile curajoase pe care cabinetul lui le-a facut...in fine, placa de patefon pe care o pune el mereu.
Hai sa vedem cate voturi va scoate Basescu si daca va reusi sa-si salveze scaunul de cotrocenist.

miercuri, 14 octombrie 2009

Santa Klaus vs EL Licuricius Basescus

Cred ca in urma multiplelor negocieri si consultari de astazi pentru desemnarea unui nou premier, putem concluziona astfel:
- Klaus Iohannis este cel mai extraordinar om politic/administrator/economist/om/etc din Romania. Atat de tare l-au laudat toti, incat eu personal chiar nu stiu cum am putut trai atata timp fara el. Sincer, nu stiu cum am supravietuit pana acum fara Klaus Iohannis in viata politica romaneasca, si sunt perfect convinsa ca din prima zi la Palatul Victoria vom avea crestere economica de cel putin 1%.
- Traian Basescu nu este niciodata vinovat de nicio criza, fie ea economica si politica: el vrea intotdeauna sa rezolve problemele, cu mana si sufletul pe constitutie, dar nu stiu de ce nu reuseste niciodata. A... ba da, stiu! din cauza parlamentarilor sau a partidelor politice care au aruncat tarisoara in haos. Hm...pai daca el nu rezolva niciodata problemele, oare de ce ar mai vrea/ i-am mai da noi un al doilea mandat?!

marți, 13 octombrie 2009

Klaus Iohannis - de Hohenzollern-Sigmaringen?

Numele primarului Sibiului a fost cel mai vehiculat astazi pentru postul de prim-ministru. Oricat de popular ar fi primarul Sibiului, Sibiul nu este Romania, si nu pot sa nu ma intreb: chiar avem nevoie de un neamt in fruntea Romaniei? Chiar mai suntem tara aia de la 1866 cand a trebuit sa aducem un rege strain ca sa fim bagati si noi in seama ca natiune?!
Si plus de asta, am avut timp de 10 luni un guvern condus de un fost primar, care nu a luat decat decizii administrative, fara pic de viziune economica globala. Avem oare nevoie de un alt primar, un alt administrator? Sau poate avem nevoie de un om cu o viziune in ceea ce priveste scoaterea tarii din criza si echilibrarea bugetului de stat, ca sa nu mai spun si de restabilizarea numelui Romaniei pe piata internationala?
Klaus Iohannis este doar un om care vine cu o experienta de primar, fara o echipa puternica la nivel national, si fara o anvergura politica atat de necesara pentru postul de prim-ministru.
Oare o sa asistam acum la transferarea unei gasti de la Sibiu la Palatul Victoria, in locul gastii de la Cluj? vom vedea...

Pensiile “castravete”

Motiunea de cenzura dezbatuta astazi in Parlament a avut ca scop inlaturarea Guvernului Boc, pentru proasta guvernare din toate domeniile. In schimb, Guvernul Boc a ales sa inteleaga ca motiunea de astazi a fost initiata pentru ca Emil Boc a anuntat ca isi va asuma raspunderea pentru Legea unitara a pensiilor. Desi i s-a atras atentia de mai multe ori ca nu se afla in parlament pentru a isi asuma raspunderea pentru Legea unitara a pensiilor, premierul Emil Boc a ales sa vorbeasca doar despre pensii. Cam ca in celebra sceneta cu Florin Piersic in rolul elevului care invatase doar lectia cu “Castravetele” si vorbea despre castravete indiferent de intrebare.
Este excelent, probabil, ca la nivel discursiv Emil Boc nu se lasa, si se minte singur ca este foarte bine ca ii acuza pe parlamentari ca vor sa-si pastreze pensiile nesimtite, dar nu poate avea pretentia sa ne prosteasca pe noi ceilalti. Oricum am fost prostiti in fiecare zi ca el este primul-ministru al acestei tari, si pentru ca ni se repeta zilnic, am ales sa nu mai radem la aceasta gluma. Dar gata cu gluma, Emil Boc nu este altceva decat un copil de mingii servil al PDL, un om fara anvergura si fata nicio competenta care sa il califice pentru functia de prim-ministru. Poate sa tipe el oricat ca parlamentarii il pica pentru ca vrea sa le taie el din pensii, nu il mai asculta nimeni. La revedere domnule Boc, nici macar nu ne-a parut bine.