Februarie, ultimul bal

"Incepand cu luna februarie, se interzice mentinerea in activitate a funcţionarilor publici şi personalul angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată din cadrul administraţiei centrale care îndeplinesc cumulativ condiţiile de vârstă standard şi stagiu minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, primesc decizie de pensionare pentru limită de vârstă în cursul anului 2009".
Nea M are 66 de ani. De la Revolutie incoace, lucreaza la Minister. Nimeni nu stie pe ce post este incadrat. Dar daca iti sare siguranta, daca nu merge televizorul sau daca priza aia care de doi ani a iesit din perete incepe sa fumege, stii ca trebuie sa il chemi pe nea M. Daca telefonul scurt tiuie intr-un mod neplacut desi este inchis sau daca atunci cand te adresezi natiei, intri in microfonie cu camerele de filmat, il chemi de nea M….Nea M stie de toate si cunoaste pe toata lumea. Cu ministrul X a mers la pescuit, acum cativa ani…Ehe, ce pesti si ce povesti... Pe fata ministresei X a ajutat-o anul trecut, cand s-a mutat in vila aia mare din Damaroaia. Avusese niste mesteri betivi si a trebuit nea M sa refaca toate instalatia electrica. Pe generalul O l-a ajutat cand a avut necazul cu masina. I-a refacut-o de ziceai ca-I noua si l-a si ajutat sa o vanda. Cei din minister nu isi pot inchipui cum s-ar descurca fara nea M. Pentru ca unii oameni sunt indispensabili.
***
In urma cu ceva ani, la minister venise un sef pus pe restructurari. Ceruse CV-urile, analizase activitatea fiecaruia, ascultase barfele lingailor de serviciu si decisese: 70% din angajati vor fi concediati. Era mandru de procentul decis, in fond, pana la el nimeni nu avusese curajul sa concedieze mai mult de 2 oameni din minister, adica secretara fostului ministru si femeia de serviciu. La conferinta in care urma sa anunte nemaintalnita decizie sosise toata presa. Camerele erau pregatite, reporterii se incalzeau in pentru transmisiile in direct. Ministrul sosise, scrobit din cap pana in picioare, solemn ca o transmisie televizata de 1 Decembrie. Respectase toate regulile cu care il tocase, luni intregi, consilierul de imagine. Tusise usor ca sa capteze atentia. Tinea spatele drept, isi trasese sacoul sub fund ca sa nu stea aiurea, paharul cu apa plata era pozitionat la indemana. Sosete erau negre si lungi, pana sub genunchi, cum purtau fetitele in clasa I. Ce mai, era de nota 10! Cu toate astea, ceva nu era in regula. Desi repetase de nenumarate ori in fata oglinzii, iar timbrul vocii era exact cel pe care il dorea – responsabil, serios, sobru, amaratii aia de reporteri din fata lui continuau sa framate, sa vorbeasca si sa il ignore. De-a dreptul panicat, citea din ce in ce mai repede declaratia fulminanta, pe care o stia aproape de dinafara. Nimic…Abia tarziu, atunci cand un omulet cu parul alb se indreptase cu o mina extrem de ingrijorata catre masa ministeriala, realizase ca nici el nu auzea ce spune. "Dom ministru, nu ati dat drumul la microfon! Nici daca erati Iosif Sava nu va auzea nimeni, in harlamaia astora", ii soptise omuletul si apasase pe unul dintre cele doua butoane din fata sa. Instantaneu, vocea ii rasunase clara, iar linistea intepenise parca incaperea. "…vor fi pastrati acei angajati care demonstreaza ca sunt indispensabili desfasurarii in conditii optime a activitatii. Va multumesc". Era finalul declaratii, bliturile il orbeau déjà, camerele mergeau, reporterii se repezisera cu microfoanele spre el "Dar daca va vor da in judecata ce veti face? Veti tine seama de situatiile familiale mai grave? Veti acorda salarii compensatorii? " Plecase demn, fara sa se intoarca sa le raspunda la intrebari, asa cum il invatase tot consilierul de imagine. Pe hol vazuse silueta omuletului cu parul alb indepartandu-se incet. Panicat, se intorsese pe calcaie si se repezise spre Serviciul Personal. Spera doar sa nu fie prea tarziu…
de Ala Ghola